Ce trebuie să faci pentru a crea prima ta aplicație pentru dispozitivele mobile

Tuturor ne plac aplicațiile pe care le avem pe smartphone sau pe tabletă și probabil de multe ori ne-am gândit că am putea modifica sau crea unele aplicații astfel încât să fie exact cum ne-am dori.

Așadar, ce trebuie să facem pentru a dezvolta propriile noastre aplicații?

Trebuie să învățam un limbaj de programare

Nu avem cum să dezvoltăm o aplicație fără să știm un limbaj de programare. Din fericire, există cursuri, tutoriale și alte resurse care ne pot ajuta să dezvoltăm aplicații. Ne va lua ceva timp, dar dacă asta ne dorim să facem, merită să încercăm.

Prima încercare

Cu siguranța prima aplicație pe care o să creăm nu va fi una pe care să o putem lansa în mod oficial într-un magazin de aplicații. În schimb, această primă încercare ne va ajuta să învățăm în continuare și să aplicăm ce am învățat din cursuri, tutoriale, cărți.

Ar fi bine ca prima aplicație să fie una foarte simplă pentru a nu ne complica prea mult și să nu mai reușim să îi dăm de cap.

După aceea, putem încerca să dezvoltăm o aplicație, tot simplă, pe care să o lansăm. Acest lucru ne va ajuta pentru că vom vedea procesul de la un capăt la altul, în întregime.

Ideea aplicației

Atunci când ne începem să creăm o aplicație ar trebui să fim siguri că este un proiect pe care îl putem duce până la final. Acest lucru nu înseamnă că nu putem visăm și să sperăm că aplicația va fi un real succes, însă trebuie să fim realiști.

Testarea aplicației

Nu trebuie să ne imaginăm că aplicația pe care am creat-o este ușor de utilizat doar pentru că așa ni se pare nouă. Cel mai bine ar fi să ne rugăm prietenii să o testeze și să ne spună părerea lor și ce modificări ar aduce ei.

Și trebuie să fim pregătiți să facem modificări.

Marketarea aplicației

Chiar dacă aplicația creată este una deosebită, dacă nu reușește să convingă oamenii să o downloadeze, plecând de la informațiile pe care le oferim despre ea, cu siguranța trebuie să găsim o altă metodă de a o marketa sau să încercăm să îi aducem îmbunătățiri.

Tags: , , , , , , , ,



Alte articole si tutoriale:
« »

Oferta limitata eBook gratuit: DUBLEZA-TI VENITUL PRIN CUNOSTINTELE DE IT

Inscrie-te la newsletter si vei primi un eBook gratuit. Vei fi si informat despre ofertele speciale, tutoriale gratis si discount-urile pentru cursurile LEC Academy.

Download ebook
×

Abonare email

Accesul la tutorialele gratuite se face pe baza inscrierii la newsletter. Inscrie-te la newsletter-ul LEC Academy si ai acces la peste 40 de lectii gratuite. Daca doresti, vei fi informat despre ofertele speciale, promotiile si discount-urile pentru cursurile LEC Academy.

Vezi lectii gratis
×