Control-Alt-Delete a fost o greşeală. „Putea fi o singură tastă”
15 mart. 2015, autor: LEC Academy
Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, spune că utilizarea „Control-Alt-Delete” pentru a intra în Task Manager sau pentru accesa funcţia Log In a fost de fapt o greşeală şi că vina pentru această eroare o poartă IBM.
Într-un interviu acordat în cadrul unei campanii de strângere de fonduri a Harvard, aceasta a adus în discuţie primele momente ale dezvoltării companiei Microsoft şi importanţa pe care o are „Control-Alt-Delete”
Bill Gates a explicat că prin combinarea acestor trei taste s-a dorit crearea unei funcţii care să nu permită unor aplicaţii sau programe să se autentifice şi să fure parolele.
Putea fi o singură tastă
„A fost o greşeală”, a spus co-fondatorul Microsoft, explicând că se putea sa fie folosită o singură tastă.
„Însă, persoana care s-a ocupat de designul tastaturii IBM nu a vrut să ne ofere posibilitatea utilizării unei singure taste”, a spus Bill Gates.
David Bradley este inginerul IBM care a inventat combinaţia de taste „Control-Alt-Delete”, scopul acesteia fiind iniţial de a restarta un calculator.
„Eu am inventat Control-Alt-Delete, însă Bill a făcut-o faimoasă”, a precizat David Bradley, într-un alt interviu.
Alt regret
„Control-Alt-Delete” nu este singura greşeală pe care Bill Gates a recunoscut-o. Aceasta a spus că este vorba de faptul că Microsoft nu a intrat pe piaţa de telefonie când a avut această oportunitate.
„Nu am omis această piaţă, dar modul în care am abordat-o nu ne-a permis să devenim lideri”, a spus Bill Gates, înainte să recunoască că strategia pe segmentul mobile a fost „clar o eroare”.
Steve Ballmer, fost CEO al Microsoft, a precizat totuşi că regretă perioada de la începutul anilor 2000 când s-a pus accent pe Windows Vista şi Microsoft nu s-a concentrat mai mult pe segmentul de telefonie.
Tags: abordare, Bill Gates, control alt delete, ctrl alt delete, David Bradley, fondatorul Microsoft, greseala, IBM, microsoft, oportunitate, piata, strategie, tastatura, taste, telefonie, windows
Alte articole si tutoriale:
« 5 greşeli care se regăsesc în CV-uri | 7 instrumente pentru reviziuirea codurilor » |